Azi cateva vorbe despre „fara dinti”.
Cand un dinte se pierde, ceilalti se „resimt”, mai mult sau mai putin, de aproape pana departe. Dar se resimt. Pentru ca unul trebuie sa suporte forte cat pentru doi, si asta fara sa fie sustinut… e ca atunci cand ramai singur si trebuie sa te descurci. Sigur ca reusesti, dar cu costuri si cu oboseala mare (iti cade parul, faci riduri, te ingrasi, nu poti sa dormi etc.).

Revin:
Modificarile nu-s imediate, motiv pentru care nici nu sintem prea ingrijorati, in prima faza.
Dar mai apoi incep sa se incline dintii vecini, sa coboare dintii de sus sau sa urce cei de jos, sa apara tot felul de fisuri si de suprafete lucioase de uzura, sau santuri la coletul dintelui (se cheama leziuni cuneiforme sau de abfractie) in care daca bagi unghia (hai nu ziceti ca nu cotrobaiti pe acolo…) – simti ca-ti calca cineva pe ochi…

In fine.
Mesajul e simplu:
Incercati sa nu va pierdeti dintii, aveti grija mare mare de tot de primul molar permanent, care erupe la circa 6 ani in spatele ultimelor masele de lapte (se recunoaste dupa marime si emfaza!!!!) si care este ASUL DE PICA al constelatiei dentare!!!!!

Daca vedeti carii, chiar daca doar vi se pare, duceti-va la dentist. Pastrati-va dintii. Nu va scoateti nervii cu una cu doua si faceti cat puteti pana la coroane.
Coroanele sunt pt regi, nu i asa?