Kendama: un joc de coordonare si doua realitati paralele. Spre marea mea ignoranta, am aflat despre kendama, jocul bilei si al cupelor legate printr-o sfoara, acum 10 zile, cand am consultat primul copil cu un dinte spart „cu ajutorul” kendamei. De parca nu aveam suficiente ocazii de a ne sparge dintii in scoala primara… ne mai trebuia unul…

In Japonia kendama este mai mult decat un joc: este deja un sport, si asta se datoreaza Asociatiei Japoneze pentru Kendama, al carei scop declarat este acela de a duce mai departe traditia Kendama in Japonia, unde jocul a ajuns se pare pe la sfarsitul secolului 18. Exista un set de reguli clare pentru practicarea acestui sport, iar performantele ridicate te pot aduce la gradul de maestru. Desigur, coordonarea ochi-mana-postura cu rolul de imbunatatire a tonusului, impreuna cu manualitatea, perseverenta si entuziasmul generate de acest joc aduc in schema cam tot ce trebuie pentru a genera starea de bine a celor care practica „kendama” acasa, la scoala, la iarba verde, la serviciu in minutele libere, etc.

Si ca sa nu mai lungesc povestea, creste numarul copiilor la scoala implicati in accidente cu kendama, care departe de principiile de sanatate enuntate mai sus, se transforma in teribile unelte de atac impotriva altor copii.

Odata sparti dintii, ei trebuie recuperati de pe jos, imersati in recipiente cu ser fiziologic , impachetat copil, plus fragment, plus parinte si venit urgent la cabinetele stomatologice. Deoarece nu toti medicii au cunostinta despre faptul ca fragmentele se pot reatasa adeziv, si pentru ca am auzit povesti de groaza despre cum trebuie scosi nervii sau chiar radacinile, la 9-10 ani (…), tare as vrea sa ii rog pe parinti sa nu se lase doborati cu una, cu doua de astfel de planuri crud – invazive si sa caute solutia corecta. Nu trebuie sa uitam ca tratamentul corect inseamna tratamentul minim necesar pentru obtinerea starii de sanatate.